Codul de bune practici al statisticilor europene

Codul de bune practici al statisticilor europene Codul de bune practici al statisticilor europene reprezintă piatra de temelie a cadrului de calitate comun al Sistemului Statistic European. El este un instrument de autoreglementare, care se bazează pe 16 principii ce vizează mediul instituțional, procesele statistice și rezultatele statistice. Un set de indicatori de bune practici și…

REZULTATELE CELEI DE A 155-A REUNIUNE A COMITETULUI DIRECTOR EURIMAGES – Geneva (Versoix), Elveția 24-28 IUNIE 2019

REZULTATELE CELEI DE A 155-A REUNIUNE A COMITETULUI DIRECTOR EURIMAGES – Geneva (Versoix), Elveția 24-28 IUNIE 2019 Centrul Național al Cinematografiei a participat la cea de-a 155-a reuniune a Comitetului Director Eurimages, desfășurată în perioada 24 – 28 iunie 2019, la Geneva (Versoix), Elveția. Comitetul Director al fondului EURIMAGES – Fondul cultural al Consiliului Europei pentru sprijinul…

Următoarea ședință a Consiliului de administrație al CNC va avea loc în 10 iulie 2019. Solicitările pentru aprobare și avizare de către Consiliu se vor face până în data de 5 iulie 2019.

Următoarea ședință a Consiliului de administrație al CNC va avea loc în 10 iulie 2019. Solicitările pentru aprobare și avizare de către Consiliu se vor face până în data de 5 iulie 2019. Următoarea ședință a Consiliului de administrație al CNC va avea loc în 10  iulie 2019. Solicitările pentru aprobare și avizare de către…

URMĂTOAREA ȘEDINȚĂ A CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL CNC VA AVEA LOC ÎN 12 IUNIE 2019. SOLICITĂRILE PENTRU APROBARE ȘI AVIZARE DE CĂTRE CONSILIU SE VOR FACE PÂNĂ ÎN DATA DE 7 IUNIE 2019.

URMĂTOAREA ȘEDINȚĂ A CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL CNC VA AVEA LOC ÎN 12 IUNIE 2019. SOLICITĂRILE PENTRU APROBARE ȘI AVIZARE DE CĂTRE CONSILIU SE VOR FACE PÂNĂ ÎN DATA DE 7 IUNIE 2019. URMĂTOAREA ȘEDINȚĂ A CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL CNC VA AVEA LOC ÎN 12 IUNIE 2019. SOLICITĂRILE PENTRU APROBARE ȘI AVIZARE DE CĂTRE…

ATENTIE! S-a publicat Ordinul Ministrului Culturii si Identitatii Nationale nr. 2414/15.05.2019 pentru modificarea Regulamentului privind concursul de selectie a proiectelor cinematografice. ( M.Of. nr. 426 din 30.05.2019)

ATENTIE! S-a publicat Ordinul Ministrului Culturii si Identitatii Nationale nr. 2414/15.05.2019 pentru modificarea Regulamentului privind concursul de selectie a proiectelor cinematografice. ( M.Of. nr. 426 din 30.05.2019) A fost publicat Ordinul Ministrului Culturii si Identitatii Nationale nr. 2414/15.05.2019 pentru modificarea Regulamentului privind concursul de selectie a proiectelor cinematografice. ( M.Of. nr. 426 din 30.05.2019) »…

Rezultate: Sesiunea I 2019 finantari nerambursabile pentru manifestari organizate in perioada iulie – decembrie 2019

Rezultate: Sesiunea I 2019 finantari nerambursabile pentru manifestari organizate in perioada iulie – decembrie 2019 Rezultate: Sesiunea I 2019  finantari nerambursabile pentru manifestari organizate in perioada iulie – decembrie 2019 » VIZUALIZARE DOCUMENT ERATA: Lista rezultatelor se completeaza la  Proiecte respinse cu doua pozitii,  care au fost omise dintr-o eroare de redactare, si anume: EDITAREA…

Următoarea ședință a Consiliului de administrație al CNC va avea loc în 9 mai 2019. Solicitările pentru aprobare și avizare de către Consiliu se vor face până în data de 7 mai 2019.

Următoarea ședință a Consiliului de administrație al CNC va avea loc în 9 mai 2019. Solicitările pentru aprobare și avizare de către Consiliu se vor face până în data de 7 mai 2019. Următoarea ședință a Consiliului de administrație al CNC va avea loc în 9 mai 2019. Solicitările pentru aprobare și avizare de către…

Rezultat interviu/proba scrisa la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de inspector grad profesional superior din cadrul CNC

Rezultat interviu/proba scrisa la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de inspector grad profesional superior din cadrul CNC Rezultat interviu / proba scrisa la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de inspector grad profesional superior din cadrul CNC   » REZULTAT INTERVIU   » REZULTAT PROBA SCRISA